Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Brown, Rhode Island , SUA, au trecut la etapa a doua de experimentări clinice a tehnologiei care permite persoanelor paralizate să gestioneze cu tehnica şi computatorul doar cu gîndul. La etapa actuală, tehnologia BrainGate (trimiteri spre creier) utilizează un mecanism special, care se implantează în creierul uman şi se conectează la un computator exterior prin fire.
Studiul asupra tehnologiei BrainGate este condus de oameni de ştiinţă din diferite domenii – specialişti din neurobiologie, mecanică şi specialişti în domeniul computerului. În versiunea actuală, pentru emiterea comenzii din creier, savanţii implantează o setcă din electrozi în zona scoarţei creierului, care reacţionează la funcţiile locomotorii. Electrozii sînt conectaţi în partea de sus a craniului. Trecute prin aceşti electrozi, comenzile ajung într-un computator special, care transformă gîndurile în acţiuni. De exemplu, prototipul din imagine poate gestiona cursorul pe ecran, poate mişca proteza de la picior sau să direcţioneze mişcarea scaunului electric cu rotile.
Însăşi oamenii care sînt în proces de lucru la acest experiment recunosc faptul că studiul lor are multe neajunsuri. În special, utilizarea firelor poate duce la infecţii serioase, întrucît acele fire trec sub pielea capului, apoi prin craniu şi sub pelicula de protecţie a creierului. Pe viitor se planifică a se crea un implant totalmente autonom, cu surse de alimentare proprii, iar comenzile vor fi efectuate printr-un dispozitiv radio. Lipsa firelor va contribui la reducerea gradului de risc a infecţiei după montarea implantului.
Cercetătorii au distins încă o sferă interesantă de utilizare a tehnologiei lor. Din anumite surse, terminaţiile nervoase la oamenii paralizaţi îşi mai păstrează funcţiile. Problema constă în aceea că semnalele de la creier nu ajung la aceste terminaţii. Autorii tehnologiei BrainGate speră să creeze un instrument de transmitere a comenzilor locomotorii prin implanturi suplimentare, care să aibă legătura cu terminaţiile nervoase neafectate, ce controlează picioarele paralizate. Utilizarea acestui instrument poate readuce controlul creierului asupra terminaţiilor paralizate, astfel ocolind părţile afectate ale sistemului nervos.
Oamenii de ştiinţă doresc să experimenteze tehnologia pe oameni. În statul american Rhode Island, unde se află Universitatea Brown, este un spital mare de militari. În acest spital se tratează mulţi veterani ai conflictelor de război. Tehnologia BrainGate poate să le ofere acestor pacienţi modalitatea de gestionare intuitivă a protezelor picioarelor şi a scaunelor cu rotile.
La moment, tehnologia BrainGate are în vizor doar utilizarea în scopuri medicale. Totuşi, daca ar fi totalmente fără riscuri, e posibil că oamenii îşi vor monta un asemenea implant binevol. Imaginaţi-vă că doar conectînd implantul la nervul ce reglementează simţul văzului, poţi transfera un film video direct în creier, fără nici un fel de ecran. La fel, s-ar mai putea prin intermediul semnalelor gîndului să deschizi uşa, să conectezi lumina.
Suplimentar despre tehnologia BrainGate pentru gestionarea tehnicii prin trimiterea directă a comenzii de la creierul uman cu ajutorul implantului montat în craniu – aflaţi pe site-ul oficial.





